Parintii australieni sustin educatia sexuala in scoli

Parintii australieni isi doresc in mod covarsitor ca educatia sexuala sa fie predata in scoli, indiferent de afilierea lor politica sau religioasa, iar asta include lectii predate elevilor despre placerea sexuala si despre identitatea de gen. O noua cercetare de la...

5 lucruri importante pe care ar fi trebuit sa le inveti la orele de educatie sexuala, dar probabil ca nu ai avut ocazia

Daca ai crescut in anii 1990 si 2000, e foarte posibil sa simti ca educatia sexuala nu te-a invatat prea multe valori practice. In cea mai mare parte, educatia sexuala a acestor vremuri a urmat o abordare de tip „preventie”, concentrandu-se pe evitarea sarcinilor si a...

Adolescentele din SUA raporteaza cele mai ridicate niveluri de tristete si violenta sexuala din ultimul deceniu

Aproape trei din cinci adolescente din SUA au spus in 2021 ca se simt triste sau fara speranta, cel mai ridicat procent inregistrat intr-un deceniu, iar rata a fost aproape dubla fata de cea inregistrata in randul adolescentilor de sex masculin. Ratele raportate de...

Accesul adolescentilor din Romania la educatie sexuala si contraceptie

Educatia sexuala in Romania continua sa fie un subiect controversat si sensibil. In prezent, exista scoli din Romania in care se preda educatie sexuala, insa intr-un mod limitat si insuficient. In anul 2019, Romania adopta o lege ce prevedea introducerea educatiei...

Educatia sexuala a adolescentilor: cele mai bune resurse digitale pentru copilul tau

Copilul tau adolescent are intrebari despre sex, despre relatii, despre identitatea lui sau despre schimbarile fizice care vin odata cu pubertatea? Esti in cautarea unui spatiu online sigur in care sa poata explora diferite aspecte ale educatiei sexuale si sa invete...

Atunci cand ne dorim sa reducem cat mai mult cu putinta riscul bolilor cu transmitere sexuala (BTS), cel mai eficient lucru pe care il putem face este sa nu facem sex cu nimeni, niciodata… Insa, pun pariu ca asta stiai deja! Probabil ca stii deja si ca atunci cand vine vorba despre gravitatea bolilor cu transmitere sexuala, riscurile merg de la boli inofensive daca sunt diagnosticate si tratate rapid, pana la boli ce au potentialul de a fi fatale sau care ne pot influenta serios sanatatea si calitatea vietii pentru totdeauna. Un alt adevar pe care probabil ca il stii, se refera la faptul ca – desi nu e un capat de lume sa ai o boala cu transmitere sexuala – majoritatea oamenilor incearca sa le evite cat pot de mult.

Un contact sexual care te expune sau care ii expune pe altii la fluidele tale corporale (sperma, lichid pre-ejaculator sau preseminal, fluide vaginale sau sange) sau la un contact piele pe piele, in mod special membrane ale mucoaselor bucale sau genitale, te va expune, de asemenea, riscurilor de boli cu transmitere sexuala.

Cu toti suntem expusi acestor riscuri: indiferent ce tip de relatie avem sau care este starea noastra civila, sexul sau orientarea sexuala, varsta, rasa sau statutul economic. Daca ne dorim sa avem relatii sexuale cu partenerii nostri, putem reduce riscul de a contracta o boala cu transmitere sexuala cu intre 70% (pentru infectii precum HPV si herpes) si 90% (pentru boli ce se transmit prin fluide, precum Chlamydia sau HIV), in functie de infectie si de masurile pe care le luam ca sa reducem riscurile. Putem, de asemenea, sa reducem riscurile avand contacte sexuale care nu ne expun decat foarte putin sau deloc la boli cu transmitere sexuala.

Practicile legate de sex protejat – dovedite de-a lungul timpului de numeroasele studii medicale efectuate pe tema reducerii riscurilor de boli cu transmitere sexuala aparute ca rezultat al unor contacte sexuale de risc mare (oral, vaginal si anal) – sunt:

  • metodele contraceptive de bariera (precum prezervativele);
  • testarea regulata pentru BTS si tratarea eventualelor infectii;
  • alegerile sanatoase de viata, printre care grija continua pentru starea de sanatate a fiecaruia dintre noi;
  • evitarea contactelor sexuale atunci cand ne aflam sub influenta alcoolului sau drogurilor;
  • relatii cat mai sanatoase cu putinta;
  • limitarea sau reducerea numarului de parteneri sexuali.

Spunem despre aceste masuri ca sunt “mai sigure” dintr-un motiv foarte clar: ele ne aduc mai multa siguranta, dar nu si siguranta deplina; ele reduc riscurile de a contacta o boala cu transmitere sexuala, insa in niciun caz nu pot face ca riscurile sa dispara complet si definitiv.
Istoric vorbind, nu am stiut dintotdeauna cum sa ne protejam cat mai bine cu putinta. Acum stim, astfel ca unii dintre noi pot folosi (si chiar folosesc) practici sexuale mai sigure, inca de la inceputul vietii lor sexuale, ceea ce este minunat.

Insa, din pacate, nu toata lumea si-a inceput viata sexuala stiind foarte bine cum sa se protejeze cat mai eficient, sau intelegand ca este absolut obligatoriu sa o faca. Probabil ca tu sau un partener pe care l-ai avut la un moment dat pur si simplu nu ati realizat ca va expuneti unor riscuri, fie din lipsa de informatie, fie pentru ca aveati informatii gresite, insa sunteti acum gata sa schimbati asta. Sau probabil ca in orice relatie, tu si partenerul tau ati inceput la un moment dat sa va asumati riscuri, iar acum nu reusiti sa reveniti la obiceiuri sanatoase, asa cum v-ati dori.

Unii oameni pot crede ca a fi responsabil atunci cand vine vorba despre reducerea riscurilor de a contracta o astfel de boala – sau a cere unui partener sa o faca – este cumva jignitor, nepoliticos, sau este o dovada de lipsa de incredere. Or, cu o astfel de mentalitate este destul de greu sa fii categoric cu privire la siguranta sexuala!
Indiferent care este scenariul, uneori poate parea ciudat si chiar dificil sa stabilesti si sa mentii practici sanatoase fara sa para ca faci parte dintr-un soi de Politie Sexuala. Dar nu trebuie sa fie asa!

Datorita modului in care functioneaza relatiile sexuale, cu cat suntem mai interesati de sanatatea si de starea noastra de bine, ca si de a partenerului, cu atat vom fi mai siguri si mai protejati si ne vom simti in consecinta mai bine, mai relaxati si mai excitati, gata sa ne bucuram de partide de sex fantastice.
Grijile si teama cu privire la boli, infectari si la sarcina pot inhiba creierul, facandu-l sa nu mai declanseze toate acele pistoane care ne fac sa ne simtim excitati si care ne mentin aceasta stare de excitatie sexuala. La fel se intampla si atunci cand suntem cu parteneri carora in mod clar nu le pasa de noi si de starea noastra de sanatate. Aceasta teama sau anxietate pot duce la stari care fac din sex o experienta neplacuta, dincolo de infectii si boli. Printre acestea se numara ejacularea precoce, probleme de erectie, fie ca vorbim despre penis sau despre clitoris, o sensibilitate redusa, o lipsa a lubrifierii vaginale, incordare vaginala, durere vaginala sau anala sau disconfort in timpul contactului sexual, precum si alte stari care pot inhiba orgasmul si placerea sexuala.

Daca nu putem discuta cu partenerul despre lucruri precum sanatatea sexuala si siguranta, probabil ca nu vom putea discuta nici despre lucruri cu o incarcatura mai mare – dar pe care trebuie sa le discutam, pentru o viata sexuala care sa ne faca pe amandoi sa ne simtim bine – cum ar fi incuviintarea si ce anume ne place si ce nu ne place sa facem.
Oamenii care practica un sex mai sigur si isi pun limite cu privire la siguranta si sanatate au tendinta de a fi mult mai siguri pe ei insisi si mai categorici cu privire la sexualitate.
Iubirea si increderea nu reduc singure riscul bolilor cu transmitere sexuala. Putem avea oricat de multa incredere vrem in cineva, sau el in noi, insa daca unul dintre noi are o boala cu transmitere sexuala, increderea nu va schimba nimic, pentru ca infectia va circula de la unul la altul.

A fi monogam sau casatorit nu reduce in sine riscul de transmitere a unei BTS (cu exceptia situatiei in care ambii parteneri sunt si vor ramane intotdeauna monogami si ambii au venit in relatie fara sa aiba vreo boala cu transmitere sexuala), la fel cum nici faptul ca cineva are un singur partener de sex intr-o anumita perioada nu reduce riscul BTS.
“Virginitatea tehnica” – abtinerea de la sex vaginal, dar practicarea oricarei alte forme de sex existente – nu reduce nici ea riscul de a contracta o boala cu transmitere sexuala. Pe de alta parte, nici sexul neprotejat si riscurile mari asumate mari nu inseamna mai multa dragoste si incredere sau garantia monogamiei!

Ce anume reduce cel mai mult riscurile BTS?

Lipsa oricarui contact sexual cu alte persoane! Aceasta este singura situatie in care putem spune ca nu exista niciun singur risc de a contracta pe cale sexuala o forma de BTS. Cu toate acestea, este important de remarcat ca daca am suferit un abuz sexual sau un viol, aceasta alegere nu ne mai apartine, asa ca – fara sa fi consimtit la sexul cu o alta persoana – ajungem in situatia de a fi expusi oricarui risc.

Daca vrei totusi sa ai o viata sexuala activa, urmatoarele trei lucruri combinate te pot feri de riscuri.

1. Folosirea in mod corect a masurilor contraceptive de bariera pentru orice partida de sex oral, vaginal sau anal, cel putin in primele sase luni ale oricarei relatii sexuale.
2. Efectuarea de catre ambii parteneri dintr-o relatie a unui set nou de testari BTS odata la 3-6 luni (daca respectiva relatie continua atat de mult) iar apoi testarea repetata odata pe an.
3. Respectarea de catre ambii parteneri pe cat de mult posibil a unora sau a tuturor recomandarilor privitoare la un stil de viata sanatos, pe care le vom lista in cele ce urmeaza.

De asemenea, e posibil ca nu toata lumea sa se testeze atat de des pe cat ar trebui, sau sa nu aiba acces la servicii medicale pentru a face asta. Pasii despre care am vorbit mai sus reprezinta idealul. Noi iti oferim aceste informatii pentru a sti cum sa reduci riscurile pe cat de mult posibil, si sa faci alegeri informate. Unii oameni se pot simti mai confortabil daca isi asuma riscuri, in timp ce altii isi vor dori mai multa protectie… Depinde de fiecare dintre noi ce facem, in functie de ceea ce ne dorim, de ceea ce avem nevoie, de lucrurile la care avem acces si de ceea ce ne face sa ne simtim mai confortabili.

Pasul 1. Metodele contraceptive de bariera

Daca vei avea contact sexual cu alte persoane, cea mai importanta si eficienta metoda de prevenire a bolilor cu transmitere sexuala sunt metodele de bariera (prezervativele din latex sau poliuretan, folia pentru sex oral sau manusile) folosite corect si constant pentru orice contact vaginal, anal si/sau sex oral, cu unul sau toti partenerii. Celelalte parti ale sexului mai sigur nu previn cu adevarat bolile cu transmitere sexuala, sau nu previn BTS la fel de bine ca metodele de bariera. Gandeste-te la metodele de bariera ca la niste centuri de siguranta atunci cand conduci, sau hamuri sau casti pentru unele tipuri de sport, acele lucruri care practic te impiedica sa te ranesti atunci cand conduci sau cand practici anumite sporturi, la fel cum metodele contraceptive de bariera te ajuta sa previi bolile atunci cand ai contact sexual cu diferiti parteneri. Este ideal sa utilizezi toate cele trei idei legate de o viata sexuala mai sigura, insa daca este sa vorbim despre preventie in cazul persoanelor active din punct de vedere sexual, metodele de bariera sunt cele mai importante.

Cand si ce anume sa utilizezi?

Iata mai jos ceea ce ar trebui sa faci, in mod ideal, astfel incat sa te poti proteja singur de infectii cu transmitere sexuala, atunci cand esti activ din punct de vedere sexual. Aceasta lista este ordonata in ordine descrescatoare, avand in capul listei activitatile cu cel mai mare risc, iar la final activitatile cu riscul cel mai scazut.

Raportul sexual anal sau raportul sexual vaginal: prezervativ si lubrifiant (cateva picaturi in interior si destul de mult in afara, adaugat atat cat este necesar). Foloseste intotdeauna un prezervativ nou daca treci de la sex vaginal la sex anal, sau foloseste cate un prezervativ feminin pentru ambele orificii.

Analingus (contact sexual oral in zona anala): folie pentru sex oral sau prezervativ oral si lubrifiant.
Felatie (sex oral): prezervativ cu arome sau prezervativ nelubrifiat.
Cunnilingus (sex oral): prezervativ oral sau folie pentru sex oral, plus lubrifiant in interior.
Sex manual: manusi din latex sau maini proaspat spalate si lubrifiant.

La ce riscuri te expune fiecare dintre aceste practici sexuale?

Sexul vaginal sau anal neprotejat, sau sexul vaginal cu un prezervativ care a fost folosit si pentru sex anal te expune la vaginoza bacteriana, Chlamydia, Cytomegalovirus (CMV), Gonoree, hepatita, herpes simplex, HIV, HPV, negi, virusul Molluscum Contagiosum, paduchi pubieni, scabie, sifilis sau trichomonas.
Sexul oral neprotejat te poate expune la Chlamydia, Cytomegalovirus, Gonoree, hepatita, herpes simplex, HIV, virusul Molluscum Contagiosum sau sifilis.
Sexul cu mana sau masturbarea partenerului fara protectie te poate expune vaginozei bacteriene, Citomegalovirusului, Herpes simplex, HPV, negi, Molluscum Contagiosum, paduchi pubieni sau scabie.

Ai nevoie sa stii cum sa folosesti in mod corect un prezervativ? Folosirea corecta face diferenta intre cat de eficient functioneaza sau nu un prezervativ. A nu purta deloc prezervativ de la un capat la altul al contactului sexual, a nu folosi lubrifianti sau a nu tine baza prezervativului atunci cand partenerul se retrage de pilda, sunt moduri sigure de a distruge eficienta unui prezervativ.

Contribuie la prevenirea infectarii cu HIV

Prezervativele, folosite cu un lubrifiant pe baza de apa, sunt in continuare cea mai eficienta metoda de a reduce riscul trasmiterii HIV, dar nu mai sunt singura optiune disponibila! Unele persoane HIV negative care sunt expuse permanent riscului de a contracta HIV – cea mai vizata categorie in acest caz fiind partenerii de cuplu ai persoanelor HIV pozitive – recurg la profilaxia pre-expunere (PrEP) pentru a preveni imbolnavirea cu HIV.

Kit pentru un sex mai sigur

Pentru mai putin de 100 ron poti alcatui un fel de “kit pentru un sex mai sigur”, care sa contina tot ce ai nevoie pentru a te proteja impotriva bolilor si infectiilor. Daca vei tine toate aceste lucruri intr-un loc, inseamna ca atat tu cat si partenerul tau veti ajunge mai usor la ele, ceea ce nu va crea o intrerupere mare atunci cand sunteti in toiul unei seri fierbinti. Daca veti incepe sa scotocititi prin sertare dupa lubrifiant, sau daca veti incepe sa va certati pe tema “cine trebuia sa vina cu prezervativele”, nu veti face decat sa aveti o seara ratata. In plus, acest gen de momente nu fac decat sa transforme sexul protejat in “sex nasol”.
Toate lucrurile pe care le vom mentiona mai jos pot fi cumparate de la orice farmacie din apropierea casei tale, dar si de la supermarket, de la clinici, de la un sex shop sau le poti cumpara online.

Ce poti cumpara cu un buget de 100 ron?

Prezervative. Preferabil sa nu fie cu spermicid sau cu arome (decat daca le vrei pe cele din urma pentru o experienta mai placuta in timpul sexului oral), orice marime sau stil ai vrea sa incerci, tu sau partenerul tau. Daca aveti o sensibilitate la latex sau vreo alergie, poti include si doua prezervative facute din nitril, poliuretan sau polisoprene. Prezervativele pentru femei sunt si ele fara latex.
Nu folositi niciodata prezervative care au la baza produse de provenienta animala pentru un sex mai sigur, pentru ca acest gen de prezervative nu blocheaza microorganismele.
Daca nu iti permiti un buget separat pentru acest gen de cheltuieli, nu trebuie sa iti faci griji! Exista si in Romania centre de planning familial, sau fundatii si organizatii implicate in proiecte de mentinerea a unei bune sanatati pentru tineri si adolescenti, care ofera prezervative gratuit sau cu reducere si la care poti apela cu incredere.
Manusi din latex sau nitril. Le gasesti in majoritatea magazinelor, supermarketurilor sau in magazinele cu produse si echipamente medicale. Daca ai o relatie buna cu medicul tau de familie sau cu medicul ginecolog poti chiar sa ceri de acolo vreo doua perechi.
Folii pentru sex oral. Acest tip de folii sunt bucati foarte subtiri de latex folosite pentru a tine la distanta mucoasa bucala de zona vulvei sau a anusului, in cursul unei partide de sex oral. Poti face, de asemenea, o folie pentru sex oral si dintr-un prezervativ, fie ca este din latex sau non-latex, si o foarfeca, taind pur si simplu prezervativul de la capat catre varf. De asemenea, poti fabrica o astfel de folie si dintr-o manusa din latex, pur si simplu taind degetele si apoi taind-o la jumatate, sau daca ti se pare ca functioneaza mai bine, poti folosi si un singur deget de la o manusa, ca prezervativ oral.
Lubrifiant. O sticla de lubrifiant pe baza de apa este o investitie foarte buna si te ajuta atat la placerea actului sexual in sine cat si la mentinerea starii de siguranta. Se poate gasi lubrifiant si in recipient de o singura utilizare sau in pachete, cu o gama foarte variata de arome. Nu se recomanda, in general, incalzirea sau racirea lubrifiantilor si nici utilizarea vaginala a lubrifiantilor cu arome.
Un tub mic de aloe vera. Uneori pielea poate avea reactii negative la sex, la anumiti lubrifianti sau la prezervative. Atunci cand se intampla asta, o cantitate mica de aloe vera poate calma reactiile pielii si poate preveni eventuale inflamatii care favorizeaza trasmiterea bolilor mai rapid.
Aminteste-ti intotdeauna ca ca toate aceste instrumente pentru un sex mai sigur pot functiona in mod corect numai daca le folosesti de fiecare data cand faci sex, de la inceput pana la sfarsit si in primul rand daca le folosesti corect. Un prezervativ folosit dupa zece minute de sex sau o folie pentru sex oral folosita doar jumatate din durata unei partide de cunnilingus nu isi poate face treaba in mod eficient.

Practici sexuale mai sigure

Nu vrei sa folosesti metode contraceptive de bariera sau practicile pentru un sex mai sigur, insa vrei sa te bucuri de sex si sa te simti protejata, in acelasi timp? Exista cateva lucruri pe care le poti face si care nu au niciun fel de risc pentru transmiterea BTS, sau care reduc foarte mult riscurile.

Iata care sunt acestea:
• Sarutul sau mangaierile (desi prima te expune totusi riscului unui herpes oral).
• Mangaierile pe corp (excitarea) sau masajul, fara contact genital.
• Sexul “pe uscat” (cu ambii parteneri imbracati)
• Stimularea si frecarea unul de altul, dar fara sa va dezbracati.
• Masturbarea reciproca sau masturbarea personala.
• Contactul anal receptiv, unde partenerul activ foloseste o jucarie sexuala sau un dildo, dar nu penisul in sine.
• Sexul cu jucarii sexuale, unde jucariile nu sunt folosite de ambii parteneri si sunt curatate adecvat inainte de folosire.
• Sex la telefon sau sex virtual.
• Impartasirea unor fantezii sau jocuri de rol, in cele doua contexte de mai sus, in care cei doi parteneri sunt la distanta unul de celalalt.

Consimtamantul

Consimtamantul este acceptarea de catre cei doi parteneri de cuplu a aceluiasi set de idei legat de sex, inclusiv in privinta contraceptiei! Inseamna comunicare inainte si in timpul sexului, pentru a stabili ca amandoi sunteti fericiti si va simtiti confortabil in legatura cu ceea se intampla in relatia voastra. Nu uita ca oricare dintre voi se poate razgandi in orice moment, inclusiv in timpul sexului.

Cand renuntam la metodele de bariera?

Vrei sa scapi de bariere? Daca dupa sase luni partenerii raman intr-o relatie sexuala exclusiva unul cu celalalt, daca fiecare si-a facut cate un set nou si complet de analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala, ale carui rezultate au fost negative la acel moment, sau au avut rezultate pozitive pentru una sau mai multe BTS dar s-au tratat complet, atunci exista sansa ca majoritatea riscurilor de transmitere a BTS sa fi fost diminuate in mod radical. De asemenea, ele vor ramane reduse atata timp cat partenerii raman intr-o relatie exclusiva, asa incat este considerat destul de safe sa renunti la metodele de bariera daca asta iti doresti.

Inca nu exista niciun test aprobat pentru depistarea HPV-ului la barbati, asadar este posibil ca riscul de HPV inca sa existe, chiar si atunci cand faci sex cu parteneri care au avut rezultate negative la testele BTS.
Nu este vorba doar despre relatiile monogame intre doua persoane. Daca vorbim despre relatii apropiate intre trei sau mai multe persoane (de pilda relatiile stabile de tip „menage a trois” sau relatiile dintre swingeri, in care doua sau trei cupluri pot face constant schimb de parteneri), care au contacte sexuale regulate numai in aceasta formula si nu si cu alte persoane, toate persoanele implicate in respectiva relatie este obligatoriu sa urmeze protocolul de mai sus. Doar dupa testarea tuturor partenerilor care se afla intr-o “relatie” de mai mult de sase luni este posibil ca sexul fara metode contraceptive de bariera sa fie mai sigur.

Daca te afli intr-o relatie deschisa sau intr-o relatie in care nu toti membrii trio-ului sau grupului mentin toate conditiile de siguranta, sau o relatie in care nu esti 100% sigur ca partenerul sau partenerii sunt monogami sau ca se testeaza intr-adevar, ideal ar fi sa mentii metodele de bariera, indiferent de cat de mult timp sunteti impreuna.

Pasul 2. Testarea si Tratamentul.

Singurul mod in care oricare dintre noi poate avea o idee cat mai exacta legata de statusul sau infectional, sau daca partenerul sau este sau nu infectat cu o astfel de boala, este prin testarea BTS.
Majoritatea persoanelor care au BTS nu au niciun simptom evident astfel incat sa poata constientiza situatia, iar numarul celor care au o boala cu transmitere sexuala despre care nu stiu este mai mare decat numarul celor care sunt constienti ca au o astfel de boala. In general, cei care au boli cu transmitere sexuala arata si se simt exact ca oamenii sanatosi.
Unii oameni cred ca au fost testati daca au fost implicati intr-o campanie in cadrul careia au donat sange, daca si-au facut analize de sarcina sau daca si-au facut un set obisnuit de analize, insa un screening complet pentru depistarea BTS nu are in general nicio legatura cu situatiile de mai sus.

Pentru a beneficia de un screening complet pentru toate bolile cu trasmitere sexuala pe care exista riscul sa le iei, trebuie sa ceri in mod expres un astfel de test. Daca nici tu si nici partenerul tau nu ati fost niciodata la o clinica pentru testarea legata de BTS si nu ati cerut niciodata un astfel de screening, mai mult ca sigur ca nici nu v-a testat nimeni fara sa o cereti explicit.
Numarul persoanelor active sexual care nu si-au facut niciodata un screening complet BTS este covarsitor de mare. Pe de alta parte, exista si cei care si-au facut unul sau doua teste pentru doua boli cu transmitere sexuala la un moment dat, si care cred ca nu au niciun fel de boala sau ca nu pot lua niciodata… Insa este cat se poate de fals!

Pentru a sti cat mai exact ce anume avem si ce nu avem, ar trebui sa ne facem un obicei din a ne testa o data pe an sau si mai des daca schimbam partenerii de sex mai frecvent de atat, sau daca noi sau partenerul nu am avut relatii sexuale exclusive cu o singura persoana.
Intr-o relatie aflata la inceput, daca unul dintre parteneri a mai fost si cu alte persoane inainte, nu trebuie sa presupui ca relatia va incepe fara vreun risc de BTS, doar pentru ca este o relatie noua. Dimpotriva, ar trebui sa ti se para cea mai riscanta situatie. Este nevoie de cel putin cateva luni inainte ca unul sau ambii parteneri sa fie testati din nou pentru a fi siguri ca totul este perfect.

Este esential ca intotdeauna sa fie testati ambii parteneri si nu doar unul. Starea de sanatate a partenerului nu este intotdeauna o reflexie a propriei tale stari de sanatate, cu alte cuvinte daca el nu are o boala, nu este obligatoriu sa nu o ai nici tu, sau invers – daca el o are nu este obligatoriu sa ti-o fi transmis si tie.
Exista foarte multe locuri unde te poti testa. Vorbim fie despre clinici generaliste sau clinici ginecologice de stat sau private, centre de planning familial, medicul urolog, medicul de familie sau camera de garda de la spitale.

In Romania analizele pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala nu sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, insa chiar daca se fac contra cost, pretul lor nu poate fi niciodata atat de mare incat sa neglijezi acest screening si sa te joci cu sanatatea ta, expunandu-te unor riscuri inutile.
Modul in care se desfasoara aceste teste este in general diferit, de la o analiza la alta. Poti cere in orice moment un set complet de teste sau poti sta de vorba cu medicul tau, fie ca este vorba despre medicul de familie sau despre medicul ginecolog, si sa vezi ce tip de teste iti recomanda.

Pentru a face un screening complet, ti se vor lua probe de sange, urina, mostre genitale si/sau din gura si gat. Se poate recolta de asemenea si un frotiu Papanicolau pentru modificari ale celulelor cervicale, in general cauzate de infectii. Dupa testare, exista in general o perioada de asteptare pana la obtinerea rezultatelor, cuprinsa intre cateva zile si cateva saptamani, in functie de analiza solicitata. Aceasta perioada de asteptare poate fi foarte solicitanta din punct de vedere nervos, mai ales daca te gandesti ca ai fost expusa riscului de a contracta o boala cu trasmitere sexuala, asadar este important sa cauti sprijin la partener sau la prieteni.

Daca te ajuta cu ceva, este bine sa stii ca in urma cu cativa ani, timpul de asteptare pana la primirea rezultatelor era si mai lung. In plus, cu cat te vei obisnui sa faci aceste teste cu o mai mare regularitate, cu atat asteptarea va deveni mai usor de suportat.
Confidentialitatea este de o importanta vitala pentru majoritatea clinicilor medicale si in general este obligatorie prin lege. Asadar, modul in care iti poti primi rezultatele testelor este restrictionat. Poti suna pentru rezultate, sau iti pot fi trimise prin email, le poti ridica personal sau le poti accesa online, cu o parola personala. Daca rezultatele sunt trimise prin email si iti faci griji ca daca vor fi trimise acasa le-ar putea vedea si alti membri ai familiei, discuta cu medicul tau despre asta si gasiti impreuna o alta metoda de a ti le trimite, mentinand confidentialitatea.

Este important de stiut ca asa cum unii oameni sunt convinsi ca au fost testati, desi nu au fost niciodata, exista si persoane care pur si simplu te vor minti cu privire la faptul ca au fost testate. Poate fi chiar si cazul celor care iti spun ca te plac sau ca te iubesc. Uneori este foarte greu sa fii sincer cu privire la istoricul sexual. Alteori, oamenii nici macar nu realizeaza cat de serioase pot fi bolile cu transmitere sexuala sau ce fel de impact pot avea asupra sanatatii partenerului. Uneori este o problema de maturitate, iar unii oameni nu au dramul de maturitate necesara pentru a discuta deschis si sincer, si mai ales responsabil, despre aceasta problema. Exista de asemenea, situatii in care oamenilor nu le pasa de tine, desi sustin contrariul.

Asadar, din multiple motive, cea mai sigura cale pe care o poti alege este sa folosesti regula celor sase luni, despre care vorbeam mai sus, sau sa apelezi non stop la metodele de bariera.
Probabil ca ai inteles deja ca este preferabil sa cunosti pe cineva de cel putin sase luni inainte sa risti (daca ai un partener sexual de sex opus) sa ramai insarcinata sau sa iei vreo boala cu transmitere sexuala care sa iti ramana ca o amintire urata, pe viata, a clipelor pe care le-ati trait impreuna. E bine sa stii ca o persoana careia intr-adevar ii pasa de tine cel mai probabil nu te va minti si nici nu se va opune unei astfel de reguli. In general, cei care fac cel mai mare caz din asta sunt cei carora nu le pasa absolut deloc.

Pasul 3. Limitarea partenerilor si moderarea stilului de viata

Este evident ca limitarea la zero a numarului de parteneri inseamna probabilitate zero de a contracta cumva vreo boala cu transmitere sexuala! Unele componente nonsexuale pot prezenta riscuri de boli cu transmitere sexuala (de pilda utilizarea de droguri cu administrare intravenoasa), dar per ansamblu infectiile cu transmitere sexuala se numesc asa tocmai pentru ca de cele mai multe ori se transmit prin sex genital. Daca nu faci vreo forma de sex care sa implice propriul tau penis, vulva sau anus, probabil ca nu risti nici sa contractezi si nici sa transmiti vreo BTS.

Amanarea activitatii sexuale – sau cel putin partial – este cunoscuta drept un mod de a preveni aparitia infectiilor, mai ales la femei. Din punct de vedere fiziologic, femeile foarte tinere sunt mai susceptibile sa ia BTS, comparativ cu alte persoane, din pricina faptului ca sistemul lor reproducator nu este inca dezvoltat complet, in mod deosebit cervixul. Rata de BTS pentru fetele cu varste sub 19 ani este de 2-1 fata de baieti. Persoanele tinere au mai multe probleme in a negocia sexul protejat, dar si vizite mai rare la medicul ginecolog. Asadar, amanarea pur si simplu a tipurilor cele mai riscante de sex un an sau doi poate avea o importanta foarte mare cand vine vorba despre BTS.

Limitarea partenerilor inseamna de cele mai multe ori sa incercam sa ne gandim de doua ori si sa fim selectivi in ceea ce priveste alegerea partenerilor. Scopul? Un numar mai mic de parteneri si atentie marita la persoanele pe care le alegem!
Astfel, fie ii vei evita pe cei care prezinta riscuri mari (parteneri despre care stii ca nu folosesc sau ca nu vor folosi preservative, sau care sunt in general incorecti), fie – daca vei alege parteneri despre care stii ca au un risc mare sa aiba BTS – (fosti utilizatori de droguri intravenoase sau parteneri seropozitivi), va trebui sa fii extrem de prevazatoare cand vine vorba despre protectie in timpul sexului.
Limitarea partenerilor inseamna, pe de alta parte, si sinceritate completa in ceea ce priveste numarul partenerilor pe care ii alegi sau pe care i-ai ales, indiferent de genul acestor parteneriate. Astfel, cineva care a avut patru parteneri de sex intamplator, in decurs de un an, are acelasi numar de parteneri ca si o alta persoana care a avut patru relatii sexuale serioase intr-un an. Riscul de expunere la BTS este acelasi pentru ambele persoane.

Nu exista un moment potrivit sau nepotrivit, universal valabil, la care sa devii activ sexual, la fel cum nu exista nici un numar de parteneri ce nu ar trebui depasit. Un numar mai mic sau mai mare de parteneri nu ne face sa fim persoane mai bune sau mai rele. Ceea ce este bine pentru noi din punct de vedere emotional, interpersonal, in ceea ce priveste atingerea obiectivelor de viata, experientelor si relatiilor este subiectiv si tine de fiecare persoana in parte.
Insa chiar si asa, e important sa spunem ca – din punct de vedere al sanatatii personale si publice – intarzierea activitatii sexuale cu parteneri si limitarea partenerilor poate fi foarte importanta in ceea ce priveste evitarea si limitarea BTS.
Daca tu si partenerul tau aveti o relatie de exclusivitate sexuala si niciunul dintre voi nu a fost niciodata victima unor abuzuri sexuale, riscurile voastre de a avea boli cu transmitere sexuala sunt probabil foarte scazute. Nu zero, insa scazute! In continuare, incurajam din toata inima pe cei aflati in aceasta situatie sa inceapa experienta cu sex protejat in primele sase luni. Si nu doar pentru ca nu toata lumea spune adevarul cu privire la istoricul sau sexual, ci pentru ca este pur si simplu un inceput inteligent.

Foate putini oameni din intreaga lume vor avea doar un singur partener sexual de-a lungul vietii. Foarte des tinerii care isi incep viata sexuala sunt convinsi ca primul lor partener va fi alaturi de ei o viata intreaga, insa nu asa se intampla lucrurile in realitate. Chiar daca tu si partenerul tau sunteti amandoi la prima experienta, este posibil sa fie necesar sa stii cum sa faci sex protejat pentru viitor.
Ce altceva mai poti face pentru a preveni BTS-urile? Mentine-te cat mai sanatos cu putinta. Atunci cand ai o stare buna de sanatate, sistemul tau imunitar este puternic, si face cea mai buna treaba cu putinta in lupta cu infectiile. Asadar, alimentatia sanatoasa, odihna suficienta, dar si gestionarea stresului conteaza nu numai in general, ci si pentru bolile cu transmitere sexuala.
Daca nu te simti bine, sau ai orice fel de infectie (fie o boala cu transmitere sexuala, fie orice altceva, cum ar fi o raceala sau o gripa) este cel mai bine sa te concentrezi pe odihna si pe o stare de bine si sa lasi sexul o vreme, pana cand te pui din nou pe picioare. Orice infectie sau boala curenta – inclusiv o boala BTS – reprezinta un risc mai mare de a contracta boli cu transmitere sexuala.

Oamenii nu fac BTS pentru ca sunt “murdari”, dar igiena poate conta: spalarea inainte de sex poate reduce propagarea unor anumite infectii. A nu exagera cu sexul poate fi, de asemenea, de ajutor, pentru ca un numar mare de contacte sexuale genitale repetate, intr-un termen scurt, poate duce la abraziuni fine sau fisuri, ce vor face mai simpla treaba microorganismelor care se vor instala in tesuturile lezate.
Un alt aspect important este evitarea drogurilor recreationale si a alcoolului in asociere cu sexul. Cand oamenii sunt in stare de ebrietate sau cand consuma droguri, sau chiar si atunci cand sunt doar putin ametiti, au tendinta sa faca alegeri pe care nu le-ar face in conditii normale. Nu numai ca este foarte important in ceea ce priveste consimtamantul sexual, dar este foarte important si pentru sexul protejat: atunci cand consuma substante cu efect halucinogen, oamenii renunta mult mai usor la ideea de a face sex protejat. Exista numeroase studii care sustin acest lucru. Asadar, daca tu sau un partener potential sunteti in astfel de stari, este mult mai bine sa mergeti in pat pentru somn, decat pentru sex.

Alegerea de a face sex in cadrul unor relatii sanatoase – relatii in care nu exista abuz, control sau manipulare – este un alt mod de a sta la distanta de BTS si de a te simti protejat. Rata de boli cu transmitere sexuala, la fel ca si rata de sarcini nedorite, este mai mare in cadrul relatiilor abuzive, iar partenerii abuzivi adesea nu sunt deschisi la discutii despre sex in general, cu atat mai putin despre sex protejat. In cadrul relatiilor sanatoase, exista o mai mare probabilitate ca partenerii sa fie cinstiti cu privire la istoricul lor sexual, la BTS si la teste, si sa le pese sincer de tine si de starea de sanatate a partenerului.
Atunci cand te afli intr-o relatie nesanatoasa, iti pasa din ce in ce mai putin de tine, acesta fiind partial un efect al abuzului, asa ca devine mai greu si sa simti nevoia de a fi protejata si sanatoasa.

Exista numeroase carti de comunicare si psihologie, dar si articole extrem de interesante, care te pot indruma spre o discutie cu partenerul tau despre utilizarea metodelor contraceptive, despre teste si in general despre sex.
Daca simti ca nu poti avea acest gen de discutii cu partenerul tau, poate fi un semnal ca poate ati trecut prea devreme la intimitati. Daca simti ca esti pregatita si ca a trecut destul timp, dar inca nu poti aborda astfel de subiecte, e posibil ca relatia ta sa nu fie cea mai sanatoasa din lume. Gandeste-te in liniste la aceste aspecte si decide ce ai de facut mai departe, tinand cont atat de sanatatea mentala cat si de cea fizica, inainte de a te implica prea mult intr-o relatie care porneste fara semne bune.