Tulburarile de personalitate si problemele in cuplu

Relatiile de succes implica si capacitatea de a te implica (si de a depasi) conflicte ocazionale. Pentru persoanele cu tulburari de personalitate, aceste conflicte pot fi o sursa incredibila de anxietate.Atunci cand tu si partenerul tau nu sunteti de acord, cum...

6 obiceiuri toxice, considerate normale in relatii

Nu exista nicio materie in scoala sau in liceu care sa te invete cum sa nu fii un iubit sau o iubita groaznica. Sigur ca invatam despre anatomie, despre biologie, uneori si despre sex, despre casatorie, despre legi, despre bune maniere si poate ca la orele de...

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Daca ne dorim sa reducem cat mai mult cu putinta riscul bolilor cu transmitere sexuala (BTS), cel mai eficient lucru pe care il putem face ar fi sa nu facem sex cu nimeni, niciodata… Insa, pun pariu ca asta stiai deja! Probabil ca stii deja si ca atunci cand vine...

Educatia sexuala pentru copii: 8 ponturi pentru parinti

Marea discutie cu fiul sau fiica ta despre sex nu este intotdeauna usoara. Iata de ce suntem convinsi ca multi dintre voi simt nevoia sa se inarmeze cu cateva ponturi esentiale, inainte de a porni la drum in marea aventura la capatul careia sa isi poata invata copilul...

Violenta in familie. Cauze. Efecte. Comportamente. Copilul victima

Termenul “violenta domestica” face in mod general referire la violenta pe care unul dintre membrii familiei o exercita asupra unui alt membru al familiei respective, fie ca este vorba despre sotul de sex opus, despre iubit sau iubita, despre copii sau despre frati si...

Daca ne dorim sa reducem cat mai mult cu putinta riscul bolilor cu transmitere sexuala (BTS), cel mai eficient lucru pe care il putem face ar fi sa nu facem sex cu nimeni, niciodata… Insa, pun pariu ca asta stiai deja! Probabil ca stii deja si ca atunci cand vine vorba despre gravitatea bolilor cu transmitere sexuala, riscurile merg de la boli inofensive cand sunt diagnosticate si tratate rapid, pana la boli potential fatale sau avand capacitatea de ne a influenta serios sanatatea si calitatea vietii pentru totdeauna. Inca ceva ce probabil stii, este faptul ca desi nu e un capat de lume daca ai o boala cu transmitere sexuala, majoritatea oamenilor incearca sa le evite cat pot de mult, la fel de mult cat ar vrea sa evite o raceala, o gripa sau o forma de cancer.

Daca intretinem un contact sexual cu alte persoane in cadrul caruia suntem expusi sau expunem pe altii la fluidele noastre corporale (sperma, lichid pre-ejaculator sau preseminal, fluide vaginale sau sange) sau la un contact piele pe piele, in mod special membrane ale mucoaselor bucale sau genitale, atunci ne expunem, de asemenea, si riscurilor de boli cu transmitere sexuala.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat
Cu toti suntem expusi acestor riscuri: indiferent ce tip de relatie avem sau care este starea noastra civila, sexul sau orientarea sexuala, varsta, rasa sau statutul economic. Daca ne dorim sa avem relatii sexuale cu partenerii nostri, putem reduce cu aproximativ 70% riscul de a contacta o boala cu transmitere sexuala (pentru infectii precum HPV si herpes) pana la 90% (pentru boli ce se transmit prin fluide, precum Chlamydia sau HIV) in functie de infectie si de masurile pe care le luam ca sa reducem riscurile. Putem, de asemenea, sa reducem riscurile avand contacte sexuale care nu ne expun decat foarte putin sau deloc la boli cu transmitere sexuala.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Practicile legate de sex protejat dovedite de-a lungul timpului, in urma numeroaselor studii medicale pe tema reducerii riscurilor de boli cu trasmitere sexuala in urma contactelor sexuale cu cel mai mare risc (oral vaginal si anal) sunt: metodele contraceptive de bariera (precum prezervativele), testarea regulata pentru BTS si tratarea, precum si alegerile sanatoase de viata, printre care grija continua pentru starea de sanatate a fiecaruia dintre noi, evitarea contactelor sexuale atunci cand ne aflam sub influenta alcoolului sau drogurilor, relatii cat mai sanatoase cu putinta, limitarea sau reducerea numarului de parteneri sexuali.
Numim aceste masuri “mai sigure” dintr-un motiv foarte clar: ele ne aduc mai multa siguranta, dar nu siguranta deplina; reduc riscurile de a contacta o boala cu transmitere sexuala, insa in niciun caz nu pot face ca riscurile sa dispara complet si definitiv.

Istoric vorbind, nu am stiut dintotdeauna cum sa ne protejam cat mai bine cu putinta. Acum stim, astfel ca unii dintre noi pot si chiar folosesc practici sexuale mai sigure, inca de la inceputul vietii lor sexuale, ceea ce este minunat.
Insa nu toata lumea si-a inceput viata sexuala stiind foarte bine cum sa se protejeze cat mai eficient, sau intelegand ca este absolut obligatoriu sa o faca. Probabil ca tu sau un partener pe care l-ai avut la un moment dat pur si simplu nu ati realizat ca va expuneti unor riscuri pentru ca nu aveati informatii sau aveati informatii gresite, insa sunteti acum gata sa schimbati asta. Sau probabil ca in orice relatie, tu si partenerul tau ati inceput la un moment dat sa va asumati riscuri, iar acum nu reusiti sa reveniti la obiceiuri sanatoase, asa cum v-ati dori.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Unii oameni pot crede ca a fi responsabil atunci cand vine vorba despre reducerea riscurilor de a contacta o astfel de boala – sau a cere unui partener sa o faca – este cumva jignitor, lipsit de incredere sau nepoliticos. Or, este destul de greu sa fii categoric cu privire la siguranta sexuala cu aceste atitudini.
Indiferent care este scenariul, uneori poate parea ciudat si chiar dificil sa stabilesti si sa mentii practici sanatoase fara sa para ca faci parte dintr-un soi de Politie Sexuala. Dar nu trebuie sa fie asa. Datorita modului in care functioneaza relatiile sexuale, cu cat suntem mai interesati de sanatatea si starea de bine a noastra, dar si partenerului, cu atat vom fi mai siguri si mai protejati si ne vom simti in consecinta mai bine, mai relaxati si mai excitati, gata sa ne bucuram de partide de sex fantastice.

Grijile si teama cu privire la boli, infectari si la sarcina pot inhiba creierul sa declanseze toate acele pistoane care ne fac sa ne simtim excitati si ne mentin aceasta stare de excitatie sexuala. La fel se intampla si atunci cand suntem cu parteneri carora in mod clar nu le pasa de noi si de starea noastra de sanatate. Aceasta teama sau anxietate pot duce la stari care fac din sex o experienta neplacuta, dincolo de infectii si boli. Printre acestea se numara ejacularea precoce, probleme de erectie, fie ca vorbim despre penis sau despre clitoris, o sensibilitate redusa, o lipsa a lubrifierii vaginale, incordare vaginala, durere vaginala sau anala sau disconfort in timpul contactului sexual, sau alte stari care pot inhiba orgasmul si placerea sexuala.
Daca nu putem discuta cu partenerul despre lucruri precum sanatatea sexuala si siguranta, probabil ca nu vom putea discuta nici despre lucruri cu o incarcatura mai mare, dar pe care trebuie sa le discutam, pentru o viata sexuala care sa ne faca pe amandoi sa ne simtim bine, cum ar fi acordul si ce anume ne place si ce nu ne place sa facem.

Oamenii care practica un sex mai sigur si isi pun limite cu privire la siguranta si sanatate au tendinta sa fie categorici cu privire la sexualitate cu mai multa usurinta si mult mai siguri pe sine. Si odata ce capatam obiceiul de a avea contacte sexuale mai sigure – mai degraba decat sa o facem cand si cand – nu mai este o problema chiar asa de mare.

Iubirea si increderea nu reduc singure riscul bolilor cu trasmitere sexuala. Putem avea oricat de multa incredere vrem in cineva, sau el in noi, insa daca unul dintre noi are o boala cu trasmitere sexuala, increderea nu va schimba nimic, pentru ca infectia va circula de la unul la altul.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

A fi monogam sau casatorit nu reduce in sine riscul de transmitere a unei BTS (cu exceptia situatiei in care ambii parteneri sunt si vor ramane intotdeauna monogami si ambii au venit in relatie fara sa aiba vreo boala cu transmitere sexuala), la fel cum nici faptul ca cineva are un singur partener de sex intr-o anumita perioada nu reduce riscul BTS. “Virginitatea tehnica” – abtinerea de la sex vaginal, dar practicarea a orice alta forma de sex existent pe lume – nu reduce nici ea riscul de a contacta o boala cu transmitere sexuala.
A face sex fara masuri de siguranta, de asemenea, nu face niciunul dintre aceste lucruri sa se intample: riscurile mari pentru sanatate asumate nu conduc la dragoste si incredere, la monogamie sau nu transforma pe cineva care a facut sex in cineva care nu a facut niciodata.

Ce anume reduce cel mai mult riscurile de BTS?

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Lipsa oricarui contact sexual cu alte persoane. Aceasta este singura situatie in care putem spune ca nu exista nicun singur risc de a contacta pe cale sexuala o forma de BTS. Cu toate acestea, este important de remarcat ca daca am suferit un abuz sexual sau un viol, aceasta alegere nu ne mai apartine, asa ca desi nu noi am decis sa facem sex cu o alta persoana, putem fi expusi oricarui risc.

Daca vrei totusi sa ai o viata sexuala activa urmatoarele trei lucruri combinate te pot feri de riscuri.

1. Folosirea in mod corect a masurilor contraceptive de bariera pentru orice partida de sex oral, vaginal sau anal, cel putin in primele sase luni ale oricarei relatii sexuale.

2. Efectuarea de catre ambii parteneri dintr-o relatie a unui set nou de testari BTS odata la 3- 6 luni (daca respectiva relatie continua atat de mult) iar apoi testarea repetata odata pe an.

3. Respectarea de catre ambii parteneri pe cat de mult posibil a unora sau a tuturor recomandarilor privitoare la un stil de viata sanatos, pe care le vom lista in cele ce urmeaza.

De asemenea, e posibil ca nu toata lumea sa se testeze atat de des pe cat ar trebui, sau sa nu aiba acces la servicii medicale pentru a face asta. Pasii despre care am vorbit mai sus reprezinta idealul. Noi iti oferim aceste informatii pentru a sti cum sa reduci riscurile pe cat de mult posibil, si sa faci alegeri informate. Unii oameni se pot simti mai confortabil daca isi asuma riscuri, in timp ce altii isi vor dori mai multa protectie… Depinde de fiecare dintre noi ce facem, in functie de ceea ce ne dorim, de ceea ce avem nevoie, de lucrurile la care avem acces si de ceea ce ne face sa ne simtim mai confortabili.

Pasul 1. Metodele contraceptive de bariera

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Daca vei avea contact sexual cu alte persoane, cea mai importanta si eficienta metoda de prevenire a bolilor cu transmitere sexuala sunt metodele de bariera (prezervativele din latex sau poliuretan, folia pentru sex oral sau manusile) folosite corect si constant pentru orice contact vaginal, anal si/sau sex oral, cu unul sau toti partenerii. Celelalte parti ale sexului mai sigur nu previn cu adevarat bolile cu transmitere sexuala, sau nu previn BTS la fel de bine ca metodele de bariera. Gandeste-te la metodele de bariera ca la niste centuri de siguranta atunci cand conduci, sau hamuri sau casti pentru unele tipuri de sport, acele lucruri care practic te impiedica sa te ranesti atunci cand conduci sau cand practici anumite sporturi, la fel cum metodele contraceptive de bariera te ajuta sa previi bolile atunci cand ai contact sexual cu diferiti parteneri. Este ideal sa utilizezi toate cele trei idei legate de o viata sexuala mai sigura, insa daca este sa vorbim despre preventie in cazul persoanelor active din punct de vedere sexual, metodele de bariera sunt cele mai importante.

Cand si ce anume sa utilizezi?

Iata mai jos ceea ce ar trebui sa faci, in mod ideal, astfel incat sa te poti proteja singur de infectii cu transmitere sexuala, atunci cand esti activ din punct de vedere sexual. Aceasta lista este ordonata in ordine descrescatoare, avand in capul listei activitatile cu cel mai mare risc, iar la final activitatile cu riscul cel mai scazut.
Raportul sexual anal sau raportul sexual vaginal: prezervativ si lubrifiant (cateva picaturi in interior si destul de mult in afara, adaugat atat cat este necesar). Foloseste intotdeauna un prezervativ nou daca treci de la sex vaginal la sex anal, sau foloseste cate un prezervativ feminin pentru ambele orificii.
Analingus (contact sexual oral in zona anala): folie pentru sex oral sau prezervativ oral si lubrifiant.
Felatie (sex oral): prezervativ cu arome sau prezervativ nelubrifiat.
Cunnilingus (sex oral): prezervativ oral sau folie pentru sex oral, plus lubrifiant in interior.
Sex manual: manusi din latex sau maini proaspat spalate si lubrifiant.

La ce riscuri te expune fiecare dintre aceste practici sexuale?

Sexul vaginal sau anal neprotejat, sau sexul vaginal cu un prezervativ care a fost folosit si pentru sex anal te expune la vaginoza bacteriana, Chlamydia, Cytomegalovirus (CMV), Gonoree, hepatita, herpes simplex, HIV, HPV, negi, virusul Molluscum Contagiosum, paduchi pubieni, scabie, sifilis sau trichomonas.
Sexul oral neprotejat te poate expune la Chlamydia, Cytomegalovirus, Gonoree, hepatita, herpes simplex, HIV, virusul Molluscum Contagiosum sau sifilis.
Sexul cu mana sau masturbarea partenerului fara protectie te poate expune vaginozei bacteriene, Citomegalovirusului, Herpes simplex, HPV, negi, Molluscum Contagiosum, paduchi pubieni sau scabie.

Ai nevoie sa stii cum sa folosesti in mod corect un prezervativ? Folosirea corecta face diferenta intre cat de eficient functioneaza sau nu un prezervativ. A nu purta deloc prezervativ de la un cap la altul al contactului sexual, a nu folosi lubrifianti sau a nu tine baza prezervativului atunci cand partenerul se retrage de pilda, sunt moduri sigure de a distruge eficienta unui prezervativ.

Kit pentru un sex mai sigur

Pentru mai putin de 100 ron poti alcatui un fel de “kit pentru un sex mai sigur”, care sa contina tot ce ai nevoie pentru a te proteja impotriva bolilor si infectiilor. Daca vei tine toate aceste lucruri intr-un loc, inseamna ca atat tu cat si partenerul tau veti ajunge mai usor la ele, ceea ce nu va crea o intrerupere mare atunci cand sunteti in toiul unei seri fierbinti. Daca veti incepe sa scotocititi prin sertare dupa lubrifiant, sau daca veti incepe sa va certati pe tema “cine trebuia sa vina cu prezervativele”, nu veti face decat sa aveti o seara ratata. In plus, acest gen de momente nu fac decat sa transforme sexul protejat in “sex nasol”.
Toate lucrurile pe care le vom mentiona mai jos pot fi cumparate de la orice farmacie din apropierea casei tale, dar si de la supermarket, de la clinici, de la un sex shop sau le poti cumpara online.

Ce poti cumpara cu un buget de 100 ron?

  • Prezervative. Preferabil sa nu fie cu spermicid sau cu arome (decat daca le vrei pe cele din urma pentru o experienta mai placuta in timpul sexului oral), orice marime sau stil ai vrea sa incerci, tu sau partenerul tau. Daca aveti o sensibilitate la latex sau vreo alergie, poti include si doua prezervative facute din nitril, poliuretan sau polisoprene. Prezervativele pentru femei sunt si ele fara latex.
    Nu folositi niciodata prezervative care au la baza produse de provenienta animala pentru un sex mai sigur, pentru ca acest gen de prezervative nu blocheaza microorganismele.
    Daca nu iti permiti un buget separat pentru acest gen de cheltuieli, nu trebuie sa iti faci griji! Exista si in Romania centre de planning familial, sau fundatii si organizatii implicate in proiecte de mentinerea a unei bune sanatati pentru tineri si adolescenti, care ofera prezervative gratuit sau cu reducere si la care poti apela cu incredere.
  • Manusi din latex sau nitril. Le gasesti in majoritatea magazinelor, supermarketurilor sau in magazinele cu produse si echipamente medicale. Daca ai o relatie buna cu medicul tau de familie sau cu medicul ginecolog poti chiar sa ceri de acolo vreo doua perechi.
  • Folii pentru sex oral. Acest tip de folii sunt bucati foarte subtiri de latex folosite pentru a tine la distanta mucoasa bucala de zona vulvei sau a anusului, in cursul unei partide de sex oral. Poti face, de asemenea, o folie pentru sex oral si dintr-un prezervativ, fie ca este din latex sau non-latex, si o foarfeca, taind pur si simplu prezervativul de la capat catre varf. De asemenea, poti fabrica o astfel de folie si dintr-o manusa din latex, pur si simplu taind degetele si apoi taind-o la jumatate, sau daca ti se pare ca functioneaza mai bine, poti folosi si un singur deget de la o manusa, ca prezervativ oral.
  • Lubrifiant. O sticla de lubrifiant pe baza de apa este o investitie foarte buna si te ajuta atat la placerea actului sexual in sine cat si la mentinerea starii de siguranta. Se poate gasi lubrifiant si in recipient de o singura utilizare sau in pachete, cu o gama foarte variata de arome. Nu se recomanda, in general, incalzirea sau racirea lubrifiantilor si nici utilizarea vaginala a lubrifiantilor cu arome.
  • Un tub mic de aloe vera. Uneori pielea poate avea reactii negative la sex, la anumiti lubrifianti sau la prezervative. Atunci cand se intampla asta, o cantitate mica de aloe vera poate calma reactiile pielii si poate preveni eventuale inflamatii care favorizeaza trasmiterea bolilor mai rapid.
    Aminteste-ti intotdeauna ca ca toate aceste instrumente pentru un sex mai sigur pot functiona in mod corect numai daca le folosesti de fiecare data cand faci sex, de la inceput pana la sfarsit si in primul rand daca le folosesti corect. Un prezervativ folosit dupa zece minute de sex sau o folie pentru sex oral folosita doar jumatate din durata unei partide de cunnilingus nu isi poate face treaba in mod eficient.

Practici sexuale mai sigure

Nu vrei sa folosesti metode contraceptive de bariera sau practicile pentru un sex mai sigur, insa vrei sa te bucuri de sex si sa te simti protejata, in acelasi timp? Exista cateva lucruri pe care le poti face si care nu au niciun fel de risc pentru trasmiterea BTS, sau in care riscurile sunt foarte reduse, astfel incat a face aceste lucruri fara metode de bariera sa nu comporte riscuri foarte mari.

Iata care sunt acestea:

  •  Sarutul sau mangaierile (desi prima te expune totusi riscului unui herpes oral).
  • Mangaierile pe corp (excitarea) sau masajul, fara contact genital.
  • Sexul “pe uscat” (cu ambii parteneri imbracati)
  • Stimularea si frecarea unul de altul, dar fara sa va dezbracati.
  • Masturbarea reciproca sau masturbarea personala.
  • Contactul anal receptiv, unde partenerul activ foloseste o jucarie sexuala sau un dildo, dar nu penisul in sine.
  • Sexul cu jucarii sexuale, unde jucariile nu sunt folosite de ambii parteneri si sunt curatate adecvat inainte de folosire.
  • Sex la telefon sau sex virtual.
  • Impartasirea de fantezii sau de jocuri de rol, in cele doua contexte de mai sus, in care cei doi parteneri sunt la distanta unul de celalalt.

Cand renuntam la metodele de bariera?

Vrei sa scapi de bariere? Daca dupa sase luni partenerii raman intr-o relatie sexuala exclusiva unul cu celalalt, daca fiecare si-a facut cate un set nou si complet pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala in urma caruia rezultatele au fost negative la acel moment sau au avut rezultate pozitive pentru una sau mai multe BTS dar s-au tratat complet, atunci exista sansa ca majoritatea riscurilor de transmitere a bolilor cu transmitere sexuala sa fi fost diminuate in mod radical. De asemenea, ele vor ramane reduse atata timp cat partenerii raman intr-o relatie exclusiva, asa incat este considerat destul de safe sa renunti la metode de bariera daca asta iti doresti.

Inca nu exista niciun test aprobat pentru depistarea HPV-ului la barbati, asadar este posibil ca riscul de HPV inca sa existe, chiar si atunci cand faci sex cu parteneri care au avut rezultate negative la testele BTS.
Nu este vorba doar despre relatiile monogame intre doua persoane. Daca vorbim despre relatii apropiate intre trei sau mai multe persoane (de pilda relatiile stabile de tip menage a trois sau relatiile dintre swingeri, in care doua sau trei cupluri pot face constant schimb de parteneri), care au contacte sexuale regulate numai in aceasta formula si nu si cu alte persoane, toate persoanele implicate in respectiva relatie este obligatoriu sa urmeze protocolul de mai sus. Doar dupa testarea tuturor partenerilor care se afla intr-o “relatie” de mai mult de sase luni este posibil ca sexul fara metode contraceptive de bariera sa fie mai sigur.

Daca te afli intr-o relatie deschisa sau intr-o relatie in care nu toti membrii trio-ului sau grupului mentin toate conditiile de siguranta, sau o relatie in care nu esti 100% sigur ca partenerul sau partenerii sunt monogami sau ca se testeaza intr-adevar, ideal ar fi sa mentii metodele de bariera, indiferent de cat de mult timp sunteti impreuna.

Pasul 2. Testarea si Tratamentul.

Singurul mod in care oricare dintre noi poate avea o idee cat mai exacta legata de statusul sau infectional, sau daca partenerul sau este sau nu infectat cu o astfel de boala, este prin testarea BTS.
Majoritatea persoanelor care au BTS nu au niciun simptom evident astfel incat sa stie, iar numarul celor care au o boala cu transmitere sexuala si nu stiu ca o au este mai mare decat numarul celor care sunt constienti ca au o astfel de boala. In general cei care au boli cu transmitere sexuala arata si se simt exact ca oamenii sanatosi.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Unii oameni cred ca au fost testati daca au fost implicati intr-o campanie in cadrul careia au donat sange, daca si-au facut analize de sarcina sau daca si-au facut un set obisnuit de analize, insa un screening complet pentru depistarea BTS nu are in general nicio legatura cu situatiile de mai sus.
Pentru a beneficia de un screening complet pentru toate bolile cu trasmitere sexuala pe care exista riscul sa le iei, trebuie sa ceri in mod expres un astfel de test. Daca nici tu si nici partenerul tau nu ati fost niciodata la o clinica pentru testarea legata de BTS si nu ati cerut niciodata un astfel de screening, mai mult ca sigur ca nici nu v-a testat nimeni fara sa o cereti explicit.

Numarul persoanelor active sexual si care nu si-au facut niciodata un screening complet BTS este covarsitor de mare. Pe de alta parte, exista si cei care si-au facut unul sau doua teste pentru doua boli cu transmitere sexuala la un moment dat, si care cred ca nu au niciun fel de boala sau ca nu pot lua niciodata… Insa este cat se poate de fals!

Pentru a sti cat mai exact ce anume avem si ce nu avem, ar trebui sa ne facem un obicei din a ne testa o data pe an sau si mai des daca schimbam partenerii de sex mai frecvent de atat, sau daca noi sau partenerul nu am avut relatii sexuale exclusive cu o singura persoana.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejatIntr-o relatie aflata la inceput, daca unul dintre parteneri a mai fost si cu alte persoane inainte, nu trebuie sa presupui ca relatia va incepe fara vreun risc de BTS, doar pentru ca este o relatie noua. Dimpotriva, ar trebui sa ti se para cea mai riscanta situatie. Este nevoie de cel putin cateva luni inainte ca unul sau ambii parteneri sa fie testati din nou pentru a fi siguri ca totul este perfect.

Este esential ca intotdeauna sa fie testati ambii parteneri si nu doar unul. Starea de sanatate a partenerului nu este intotdeauna o reflexie a propriei tale stari de sanatate, cu alte cuvinte daca el nu are o boala, nu este obligatoriu sa nu o ai nici tu, sau invers daca el o are nu este obligatoriu sa ti-o fi trasmis si tie.
Exista foarte multe locuri unde te poti testa. Vorbim fie despre clinici generaliste sau clinici ginecologice de stat sau private, centre de planning familial, medicul urolog, medicul de familie sau camera de garda de la spitale.
In Romania analizele pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala nu sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, insa chiar daca se fac contra cost, pretul lor nu poate fi niciodata prea mare astfel incat sa neglijezi acest screening si sa te joci cu sanatatea ta, expunandu-te unor riscuri inutile.
Modul in care se desfasoara aceste teste este in general diferit, de la o analiza la alta. Poti cere in orice moment un set complet de teste sau poti sta de vorba cu medical tau, fie ca este vorba despre medicul de familie sau despre medicul tau ginecolog, si sa vezi ce tip de teste iti recomanda.

Pentru a face un screening complet, ti se vor lua probe de sange, urina, mostre genitale si/sau din gura si gat. Se poate recolta de asemenea si un frotiu Papanicolau pentru modificari ale celulelor cervicale, in general cauzate de infectii. Dupa testare, exista in general o perioada de asteptare pana la obtinerea rezultatelor, cuprinsa intre cateva zile si cateva saptamani, in functie de analiza solicitata. Aceasta perioada de asteptare poate fi foarte solicitanta din punct de vedere nervos, mai ales daca te gandesti ca ai fost expusa riscului de a contracta o boala cu trasmitere sexuala, asadar este important sa cauti sprijin la partener sau la prieteni.

Daca te ajuta cu ceva, este bine sa stii ca in urma cu cativa ani, timpul de asteptare pana la primirea rezultatelor era si mai lung. In plus, cu cat te vei obisnui sa faci aceste teste cu o mai mare regularitate, cu atat asteptarea va deveni mai usor de suportat.

Confidentialitatea este de o importanta vitala pentru majoritatea clinicilor medicale si in general este obligatorie prin lege. Asadar, modul in care iti poti primi rezultatele testelor este restrictionat. Poti suna pentru rezultate sau iti pot fi trimise prin email, le poti ridica personal sau le poti accesa online, cu o parola personala. Daca rezultatele sunt trimise prin email si iti faci griji ca daca vor fi trimise acasa le-ar putea vedea si alti membri ai familiei, discuta cu medicul tau despre asta si gasiti impreuna o alta metoda de a ti le trimite, mentinand confidentialitatea.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejatEste important de stiut ca asa cum unii oameni sunt convinsi ca au fost testati, desi nu au fost niciodata, exista si persoane care pur si simplu te vor minti cu privire la faptul ca au fost testate. Poate fi chiar si cazul celor care iti spun ca te plac sau ca te iubesc. Uneori este foarte greu sa fii sincer cu privire la istoricul sexual. Alteori, oamenii nici macar nu realizeaza cat de serioase pot fi bolile cu transmitere sexuala sau ce fel de impact pot avea asupra sanatatii partenerului. Uneori este o problema de maturitate, iar unii oameni nu au dramul de maturitate necesara ca sa poata discuta deschis si sincer, si mai ales responsabil, despre aceasta problema. Exista de asemenea, situatii in care oamenilor nu le pasa de tine, desi sustin contrariul.
Asadar, din multiple motive, cea mai sigura cale pe care o poti alege este sa folosesti regula celor sase luni, despre care vorbeam mai sus, sau sa folosesti non stop metodele de bariera.

Probabil ca ai inteles deja ca este preferabil sa cunosti pe cineva de cel putin sase luni inainte sa risti (daca ai un partener sexual de sex opus) sa ramai insarcinata sau sa iei vreo boala cu transmitere sexuala care sa iti ramana ca o amintire urata, pe viata, a clipelor pe care le-ati trait impreuna. E bine sa stii ca o persoana careia intr-adevar ii pasa de tine cel mai probabil nu te va minti si nici nu se va opune unei astfel de reguli. In general, cei care fac cel mai mare caz din asta sunt cei carora nu le pasa absolut deloc.

Pasul 3. Limitarea partenerilor si stilului de viata

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Este evident ca daca vom limita numarul de parteneri la zero nu exista nicio probabilitate sa riscam sa contractam cumva vreo boala cu transmitere sexuala, asa cum daca nu traversam strada niciodata, nu exista nicio posibilitate sa fim calcati de masina. Unele componente nonsexuale pot prezenta riscuri de boli cu transmitere sexuala (de pilda utilizarea de droguri cu administrare intravenoasa), dar per ansamblu infectiile cu transmitere sexuala se numesc asa tocmai pentru ca de cele mai multe ori se transmit prin sex genital. Daca nu faci vreo forma de sex care sa implice propriul tau penis, vulva sau anus, probabil ca nu risti nici sa contractezi si nici sa transmiti vreo BTS.

Amanarea activitatii sexuale – sau cel putin partial – este cunoscuta drept un mod de a preveni aparitia infectiilor, mai ales la femei. Din punct de vedere fiziologic, femeile foarte tinere sunt mai susceptibile sa ia BTS, comparativ cu alte persoane, din pricina faptului ca sistemul lor reproducator nu este inca dezvoltat complet, in mod deosebit cervixul. Rata de BTS pentru fetele cu varste sub 19 ani este de 2-1 fata de baieti. Persoanele tinere au mai multe probleme in a negocia sexul protejat, dar si vizite mai rare la medicul ginecolog. Asadar, amanarea pur si simplu a tipurilor cele mai riscante de sex un an sau doi poate avea o importanta foarte mare cand vine vorba despre BTS.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejatLimitarea partenerilor inseamna de cele mai multe ori sa incercam sa ne gandim de doua ori si sa fim selectivi in ceea ce priveste alegerea partenerilor. Scopul? Un numar mai mic de parteneri si atentie marita la persoanele pe care le alegem! Astfel, fie ii vei evita pe cei care pot prezenta riscuri mari (precum parteneri despre care stii ca nu folosesc sau ca nu vor folosi preservative, sau care sunt in general incorecti, fie daca vei alege parteneri despre care stii ca au un risc mare sa aiba BTS (cum ar fi un fost utilizator de droguri intravenoase sau un partener care este seropozitiv), sa fii extrem de prevazatoare cand vine vorba despre protectie in timpul sexului.

Limitarea partenerilor inseamna, pe de alta parte, si sinceritate completa in ceea ce priveste numarul partenerilor pe care ii alegi sau pe care i-ai ales, indiferent de genul acestor parteneriate. Astfel, cineva care a avut patru parteneri de sex intamplator intr-un an are acelasi numar de parteneri ca si o alta persoana care a avut patru relatii sexuale serioase in decursul unui an. Riscul de expunere la BTS este acelasi pentru ambele persoane.

Nu exista un moment potrivit sau nepotrivit, universal valabil, la care sa devii activ sexual, la fel cum nu exista nici un numar de parteneri ce nu ar trebui depasit. Un numar mai mic sau mai mare de parteneri nu ne face sa fim persoane mai bune sau mai rele. Ceea ce este bine pentru noi din punct de vedere emotional, interpersonal, in ceea ce priveste atingerea obiectivelor de viata, experientelor si relatiilor este subiectiv si tine de fiecare persoana in parte.
Insa chiar si asa, e important sa spunem ca – din punct de vedere al sanatatii personale si publice – intarzierea activitatii sexuale cu parteneri si limitarea partenerilor poate fi foarte importanta in ceea ce priveste evitarea si limitarea BTS.

Daca tu si partenerul tau aveti o relatie de exclusivitate sexuala si niciunul dintre voi nu a fost niciodata victim unor abuzuri sexuale, riscurile voastre de a avea boli cu transmitere sexuala sunt probabil foarte scazute. Nu zero, insa scazute. In continuare, incurajam din toata inima pe cei aflati in aceasta situatie sa inceapa experienta cu sex protejat in primele sase luni. Si nu numai pentru ca nu toata lumea spune adevarul cu privire la istoricul sau sexual, ci pentru ca este pur si simplu un inceput inteligent.

Foate putini oameni din intreaga lume vor avea doar un singur partener sexual de-a lungul vietii. Foarte des tinerii care isi incep viata sexuala sunt convinsi ca primul lor partener va fi alaturi de ei o viata intreaga, insa nu asa se intampla lucrurile in realitate. Chiar daca tu si partenerul tau sunteti amandoi la prima experienta, este posibil sa fie necesar sa stii cum sa faci sex protejat pentru viitor.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Ce altceva mai poti face pentru a preveni BTS-urile? Mentine-te cat de sanatos cu putinta. Atunci cand ai o stare buna de sanatate, sistemul tau imunitar este puternic, si face cea mai buna treaba cu putinta in lupta cu infectiile. Asadar, alimentatia sanatoasa, odihna suficienta, dar si managerierea stressului conteaza nu numai in general, ci si pentru bolile cu transmitere sexuala.

Daca nu te simti bine, sau ai orice fel de infectie (fie o boala cu transmitere sexuala, fie orice altceva, cum ar fi o raceala sau o gripa) este cel mai bine sa te concentrezi pe odihna si pe o stare de bine si sa lasi sexul o vreme, pana cand te pui din nou pe picioare. Orice infectie sau boala curenta – inclusiv o boala BTS – reprezinta un risc mai mare de a contracta boli cu transmitere sexuala. Oamenii nu fac BTS pentru ca sunt “murdari”, dar igiena poate conta: spalarea inainte de sex poate reduce propagarea unor anumite infectii. A nu exagera cu sexul poate fi, de asemenea, de ajutor, pentru ca un numar mare de contacte sexuale genitale repetate, intr-un termen scurt, poate duce la abraziuni fine sau fisuri, ce vor face mai simpla treaba microorganismelor care se vor instala in tesuturile lezate.

Un alt aspect important este evitarea drogurilor recreationale si a alcoolului in asociere cu sexul. Cand oamenii sunt in stare de ebrietate sau cand consuma droguri, sau chiar si atunci cand sunt doar putin ametiti, au tendinta sa faca alegeri pe care nu le-ar face in conditii normale. Nu numai ca este foarte important in ceea ce priveste consimtamantul sexual, dar este foarte important si pentru sexul protejat: atunci cand consuma substante cu efect halucinogen, oamenii renunta mult mai usor la ideea de a face sex protejat. Exista numeroase studii care sustin acest lucru. Asadar, daca tu sau un partener potential sunteti in astfel de stari, este mult mai bine sa mergeti in pat pentru somn, decat pentru sex.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Alegerea de a face sex in relatii sanatoase – relatii in care nu exista abuz, control sau manipulare – este un alt mod de a sta la distanta de BTS si de a te simti protejat. Rata de boli cu transmitere sexuala, la fel ca si rata de sarcini nedorite, este mai mare in cadrul relatiilor abuzive, iar partenerii abuzivi adesea nu sunt deschisi la discutii despre sex in general, cu atat mai putin despre sex protejat. In cadrul relatiilor sanatoase, exista o mai mare probabilitate ca partenerii sa fie cinstiti cu privire la istoricul lor sexual, la BTS si la teste, si sa le pese sincer de tine si de starea ta de sanatate.

Atunci cand te afli intr-o relatie nesanatoasa, iti pasa din ce in ce mai putin de tine, acesta fiind partial un efect al abuzului, asa ca devine mai greu si sa simti nevoia de a fi protejata si sanatoasa.
Exista numeroase carti de comunicare si psihologie, dar si articole extrem de interesante, care te pot indruma spre o discutie cu partenerul tau despre utilizarea metodelor contraceptive, despre teste si in general despre sex.
Daca simti ca nu poti avea acest gen de discutii cu partenerul tau, este un semnal ca poate ati trecut prea devreme la intimitati. Daca simti, insa, ca esti pregatita si ca a trecut destul timp, dar inca nu poti aborda astfel de subiecte, e posibil ca relatia ta sa nu fie cea mai sanatoasa din lume. Gandeste-te in liniste la aceste aspecte si decide ce ai de facut mai departe, tinand cont atat de sanatatea mentala cat si de cea fizica, inainte de a te implica prea mult intr-o relatie care porneste fara semne bune.

Ce faci daca ai contractat deja o forma de BTS?

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Daca te simti singura persoana din lume care are o boala cu transmitere sexuala, atunci e bine sa stii ca nu e asa: in Statele Unite 1 din 4 persoane cu varste intre 15 si 25 de ani are o forma de BTS. A avea o astfel de boala nu inseamna ca nu esti o persoana curata, sau ca iti lipseste igiena, nu inseamna nici ca esti o persoana de joasa speta, sau fara valoare, un personaj indoielnic… Daca ai o boala cu transmitere sexuala, pur si simplu inseamna ca te-ai imbolnavit.

Majoritatea BTS pot fi tratate si dispar 100%, cu exceptia situatiei in care le iei din nou. Problema este ca multi oameni nu se testeaza si multi dintre cei infectati cu o boala cu transmitere sexuala nici macar nu stiu ca o au. De cele mai multe ori, bolile cu transmitere sexuala nu prezinta simptome evidente. Asigura-te ca te testezi in mod regulat si insista ca si partenerii tai sa o faca, si daca vreo forma de BTS apare, trateaz-o urgent si informeaza-ti partenerul sau partenerii, daca este cazul, astfel incat sa se poata trata si ei. Abtine-te de la contacte sexuale pana la re-testare, astfel incat sa fii sigur ca nu mai ai boala respectiva. De asemenea, va fi nevoie sa revii la etapa cu sex protejat. Daca ai tendinta sa eviti metodele de bariera revino la ele si mentine din nou acea fereastra de sase luni de sex complet protejat.

Faptul ca faci o boala cu transmitere sexuala in cadrul unei relatii despre care credeai ca este una exclusiva, poate insemna fie ca uunl dintre voi a intrat in relatie avand deja un BTS, fie ca unul dintre voi nu a fost implicat exclusiv in aceasta relatie sau a mintit cu privire la testarea BTS pe care ati facut-o la un moment dat in relatie.

Uneori medicul te poate ajuta sa intelegi care anume din aceste situatii este si cazul tau si te poate sfatui sa stai de vorba cu partenerul. Cere acest ajutor daca simti nevoia si nu te rusina sa intrebi. Pentru medici, bolile cu transmitere sexuala nu sunt cu nimic diferite de alte boli, iar medicii buni inteleg cat de problematica poate fi o astfel de stare si cum te face sa te simti.

Daca ai o boala cu transmitere sexuala care poate fi tratata dar nu si vindecata – cum ar fi HPV, herpes sau HIV – asigura-te ca iti informezi partenerii, ca iei in mod corect medicatia prescrisa, ca faci sex protejat exact ca la carte si intreaba-ti medicul cum sa faci sa va mentineti atat tu cat si partenerul tau cat mai bine protejati. Daca te simti oribil din pricina faptului ca ai luat o astfel de boala, vei gasi de asemenea online grupuri de suport, care te pot ajuta sa ai si o stare mentala mai buna, dincolo de starea fizica.

Cum discuti prima data despre sex protejat?

Fa dragoste doar atunci cand vrei

Iata o realitate pe care toata lumea ar trebui sa o accepte: daca esti activ din punct de vedere sexual si nu folosesti metode de bariera si alte practici legate de sexul cat mai sigur, probabil ca vei contracta sau vei transmite o boala sau o infectie pana sa ajungi la varsta facultatii sau la 20 si ceva de ani. Sunt peste 7 miliarde de oameni in lume in acest moment, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca in fiecare zi, peste 1 milion de oameni se imbolnavesc de boli cu transmitere sexuala vindecabile, fara sa punem la socoteala HIV, un virus contractat anual de aproximativ 3 milioane de oameni.

Intre 20 si 25% dintre studentii americani au sau au avut o forma de BTS, iar majoritatea bolilor cu transmitere sexuala apar la tineri cu varste sub 25 de ani, in intreaga lume. Cele mai importante motive pentru trasmiterea BTS sunt faptul ca oamenii nu utilizeaza metode de bariera din latex, ca nu se testeaza si ca traiesc in negarea realitatii, in detrimentul tuturor.

Daca vrei sa previi o astfel de situatie, trebuie sa inveti sa utilizezi aceste metode de protectie si sa insisti, sau va trebui sa alegi sa nu fii activa sexual cu partenerul tau, astfel incat sa stai la distanta de riscuri. Uneori poate simplul fapt ca esti deschisa in ceea ce priveste aceste subiecte si ca discuti sincer cu partenerul este cel mai bun mod de a avea parte de sex protejat si de a mentine aceasta realitate pe termen lung. Daca un partener incearca sa te impiedice sau sa te convinga ca nu e cazul sa faceti sex protejat, cea mai buna decizie pe care o poti lua este sa refuzi complet sexul cu acea persoana.

Le poti explica partenerilor tai ca a fi perfect constient de riscurile pe care ti le asumi atunci cand decizi ce fel de activitati sexuale vrei sa intretii si in ce mod, si a fi constient de starea proprie de sanatate cu analize regulate, face diferenta cand vine vorba despre o sexualitate sanatoasa. Cand tu si partenerii tai ajungeti la acest nivel, orice acord la care ajungeti va fi un acord informat.
A fi informat si a actiona in consecinta, cu informatii realiste, este un beneficiu urias pentru noi toti din punct de vedere sexual. Oamenii care ii respecta intr-adevar pe ceilalti vor respecta acest lucru.
Iar cand toti ne vom informa si vom actiona responsabil, diferenta se va vedea in rata si prevalenta bolilor cu transmitere sexuala in intreaga lume, pe care o vom face astfel un loc mult mai sigur pentru noi toti!

Sexul inseamna adesea joaca – chiar si sexul protejat

Comunicare + Protectie = Un duo romanticProbabil ca in copilarie iti placea sa te dai in leagan ore intregi, pentru ca te facea sa te simti bine, iti dadea adrenalina si te bucurai de orele de joaca. La fel se intampla si cu sexul. Atunci cand este de buna calitate, in general ne distram cand facem sex – radem, zambim, chicotim, daramam casa. Sigur ca sexul poate fi si solemn, dar nu in acelasi mod ca slubjba de duminica…

La fel cum sexul este ceva distractiv, in acelasi mod poti face si din introducerea in relatie a sexului protejat un moment funny! In ziua in care vei dori sa introduci prezervativele in viata ta sexuala, poti umfla cateva in camera ca pe niste baloane. Ziua Prezervativului! Pentru a introduce manusile de latex si lubrifiantii, poti imprumuta un stetoscop si sa inventezi un joc de-a doctorul!

Pentru a incepe sa folosesti o metoda vaginala de bariera, poti face un bikini caraghios dintr-o punga de plastic pentru a sugera ce anume vrei. Daca lucrurile incep sa devina ciudate cand invatati sa utilizati toate aceste obiecte, radeti cat puteti! O manusa care zboara prin camera este ceva amuzant, la fel cum si stradania de a pune un prezervativ cand esti stangaci sau incepator poate fi ingrozitor de caraghios. A fi in stare sa razi de asta si sa te distrezi atunci cand ai de-a face cu lucruri cu care nu esti obisnuit, poate ridica presiunea unor astfel de situatii. Rasul si joaca sunt componente importante ale unei vieti sexuale fericite, asa ca razi si joaca la sigur!

Protectia te face sa te simti mai sexy

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Este un avantaj natural sa fii informat cu privire la probleme legate de sexualitate si la cum sa gestionezi acest tip de probleme. Te face sa te simti mai bine pentru ca ai mult mai putine lucruri de care sa te ingrijorezi si il face pe partenerul tau sa se simta bine de asemenea, pentru ca se simte sprijinit in decizia sa de a fi responsabil. Cineva care spune “Ai incredere in mine, iubito” atunci cand nu pare deloc de incredere nu este sexy, ci doar iti da fiori.

Pe de alta parte, cineva care iti spune asta si care ti-a dovedit ca poate fi de incredere si ca face tot ce poate ca sa fiti amandoi protejati si sanatosi cu adevarat, este intr-adevar sexy! A fi categoric, responsabil, educat si inteligent cu privire la sex iti da putere si te face sa te simti cat de sexy cu putinta!

Daca partenerul tau nu crede ca aceste lucruri sunt sexy, fa-ti o favoare si alege-ti un partener care crede asta. Nu numai ca va fi mai sigur, dar este foarte posibil si sa te simti mai bine facand sex cu o astfel de persoana.
Nu uita ca daca modul ales pentru a te proteja este pur si simplu sa nu ai contact sexual, si in aceasta situatie poti fi sexy! A decide sa nu faci sex nu inseamna ca o persoana nu are dorinte sexuale sau ca nu este o persoana sexuala. O parte a faptului ca avem in fraie propriile noastre alegeri sexuale include si sa stim momentul in care cea mai buna optiune este aceea de a nu face sex. Poti decide fara probleme sa lasi sexul deoparte si inca sa fii cat de sexy vrei sa fii!

Beneficii ascunse ale Sexului protejat

In mod cert nu stiai ca un prezervativ te poate ajuta sa iti mentii erectia si sa scapi de ejacularea prematura. Ei bine, chiar poate!
Stiai ca masturbarea cu degetul in general este mai placuta cu lubrifiant si cu o manusa din latex? Manusile din latex, de asemenea, impiedica bataturile, cuticulele si unghiile rupte sau sarite sa zgarie tesutul vaginal sau anal foarte delicat.
Iar sexul cu prezervativ si lubrifiant poate fi divin: latexul confera o textura mai fina iar lubrifiantul face ca zona sa nu se usuce si sa nu se simta dura la atingere.
Iar acesta este doar varful icebergului. Multi oameni isi dau seama ca atunci cand isi schimba atitudinea cu privire la sexul protejat, descopera lucruri minunate despre sex, care nu numai ca fac sexul mai sigur, dar il fac si mai calitativ.

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejatDaca astepti sau daca faci doar anumite tipuri de sex pentru a reduce riscurile, anticiparea poate fi excitanta. Asteptarea iti poate da, de asemenea, tie si partenerului tau mai mult timp pentru a va cunoaste, pentru va simti mai confortabil unul in preajma celuilalt si chiar pentru a discuta in avans cu privire la dorintele voastre sexuale. Chiar si cele cateva secunde pe care le ia sa pui un prezervativ sau o manusa din latex pot crea o asteptare care vine la pachet cu fiori placuti.

In sexul de calitate ambii parteneri decid

Unul dintre cele mai tari lucruri cu privire la sexul cu un partener – fie el serios, ocazional sau ceva la mijloc – este acela ca vorbim despre o uniune, despre a va intalni si a face ceva total nou si original. Iar asta este ceva ce poate fi sprijinit de sexul protejat.
A invata sa comunici si sa cooperezi in probleme legate de sex protejat te invata sa comunici si sa cooperezi in toate relatiile sexuale pe care le avem, ne consolideaza relatiile si, de asemenea, si sexualitatea.

A vorbi despre cand si cum sa utilizati un prezervativ, inclusiv cum sa il puneti corect si cum sa obtineti cat mai multa placere din folosirea lui, face mult mai usor sa discutati in cuplu si despre lucurile noi pe care ai vrea sa le incerci sau despre cum sa gasesti cat mai multa satisfactie in relatiile sexuale pe care le ai.
De asemenea, inseamna ca ambii parteneri pot lua decizii si face alegeri. Daca te afli vreodata in situatia in care un singur partener face toate regulile, toate alegerile si isi asuma toata responsabilitatea (sau si mai rau, este raspunzator de faptul ca ambii sunteti neprotejati si iresponsabili) ia atitudine: aminteste-ti ca daca nu va implica pe amandoi, atunci nu este un parteneriat!

Sigur, sanatos si sexy: ghidul tau pentru sex protejat

Folositi pe rand metode de bariera: uneori metodele de bariera sunt mult mai incitante cand unul dintre parteneri il ajuta pe celalalt sa le foloseasca. Creati un buget comun pentru articole destinate sexului protejat si faceti cumparaturile si alegerile impreuna. Vorbiti despre ce anume vrea fiecare si despre ce are nevoie ca sa se simta sigur. Faceti un kit pentru sex care sa fie doar al vostru, creand o cutiuta cool si personalizata.

Daca nu va place brandul de prezervative sau de lubrifiant pe care il folositi, cautati impreuna pana gasiti ceva care sa va placa amandurora. Puteti face o programare comuna pentru testarea pentru BTS mai degraba decat sa mergeti singuri, separat. Atunci cand ambii parteneri impart responsabilitatea cu privire la sex, au grija unul de celalalt nu numai ca veti reusi sa va mentineti sanatosi ca sa va puteti bucura de relatie cat mai mult, dar va poate consolida relatia si parteneriatul, indiferent ce fel de legatura sau parteneriat este.